Iubesc dansul: Povestea mea 5

eu dans 52

IUBESC SĂ DANSEZ

V-am spus asta? Nu cred. O spun acum, Iubesc Dansul și l-am iubit dintotdeauna.
Primul contact a fost binențeles când eram foarte mic și a venit tata acasă cu o casetă audio cu Michael Jackson – da știu, un clișeu. La vremea aceea să fim serioși totusi, aveam 4-5 ani, mai mult decât să sar în canapea nu făceam, dar mă făcea fericit.

Următorul contact a fost apariția trupei Simplu la noi pe piața și implicit apariția break-dance-ului pe scena comercială. Asta prin 2000. Aveam implicit fix 12 ani și câțiva băieti de la bloc ne strângeam într-o scară mai mare și încercam să îi imităm pe cei din trupă. Între timp am descoperit și Flying Steps doar că ei făceau OZN-uri pentru noi… mă rog și cei de la Simplu tot OZN-uri făceau.

Pentru nostalgici sau necunoscatori:

Problema mea însa a fost dintotdeauna lipsa mobilitații. Și când zic lipsa mă refer că atunci când toți copiii de 6-8 ani își puneau frumos picioarele peste cap eu mă chinuiam să îmi ating vârfurile de la degetele picioarelor cu degetele de la mâini. După vreo 4 ani de arte marțiale (Aikido în speța) am reușit și eu sa ajung la jumătatea tălpii. Drept urmare break-dance-ul nu a fost de mine, chiar daca îl iubesc din tot sufletul și dacă într-o viață anterioară nu am fost breaker sper într-o viață viitoare să fiu. Am văzut You Got Served de vreo 15 ori (chiar daca este un film foarte prost) și de fiecare dată m-am zburlit tot.

Hobbiurile mele s-au depărtat ușor de dans, perioada de adolescență petrecând-o între skate-parcuri și terenuri de basket, asta după ce am renunțat la Aikido.

Însa. încet încet. în Romania a aparut Street-Dance-ul și cum de crescut eu am crescut cu hip-hop și rnb părea să fie o arie în care să mă încadrez.
Am început astfel să merg și eu frumușel la cursuri, mai exact la Mircea Ecxarcu și a lui școala Simply That și ușor ușor am început să mă prind eu cum stă cu hip-hopul, popping-ul si dancehall-ul. Nu m-a ținut foarte mult, din anumite motive a trebuit să renunț să merg la cursuri. Totuși simțeam că nu e chiar locul meu acolo…. probabil nu am stat suficient.
Drumul meu în viața a făcut să ajung prin Anglia să studiez fotografia, și o prietenă foarte dragă (se știe ea) m-a luat cu ea la cursuri de salsa care erau gratuite în cadrul facultății. Am prins puțin gustul la momentul acela însă îmi era foarte greu să ajung la cursuri, ei erau deja destul de avansați și astfel mi-am făcut o promisiune atunci, că la un moment dat o să mă apuc și eu serios, pentru că în ciuda faptului ca nu știam exact atunci ce înseamnă social dancing, dansul în sine mă atrăgea mult.

M-am reîntors frumușel în țara și după niște ani, mai exact acum un an și jumatate am ajuns total întâmplător într-un club cu specific latino, Mai exact in Latin Dance Club și am rămas blocat efectiv de ce se întamplă acolo, era primul meu contact cu ceea ce noi numim Social Dancing.

Pe scurt toată lumea dansează cu toata lumea, nimeni nu se uită urât dacă inviți iubita cuiva la dans, iar interesul fiecăruia este să participe la un dans reușit și să aibe o experiență frumoasă. Practic acolo este o mare familie, în care majoritatea se cunosc între ei (și daca nu se cunosc, ajung să se cunoască), și ceea ce este cel mai mișto la aceste dansuri este că practic se “vorbește” aceeași limba. Băiatul în dans este responsabil să conducă fata cu semnale predefinite și învățate de toți la cursuri și fata îl urmează si îl ascultă. Dansul se crează pe loc, nu vine nimeni cu coregrafia de acasă, și astfel fiecare dans este unic, fiecare experiență este specială. Iar stilurile de dans sunt foarte complexe.
Nu am stat foarte mult acolo, căci eram doar în trecere, însă cele câteva zeci de minute în care am stat într-un colț și am analizat ce se întamplă, au fost suficiente să mă îndrăgostesc pe loc de aceste dansuri și să mă prezint a doua zi la o scoală de dans.

Și binențeles că nici nu realizam ce am facut la momentul ala și nu știam ce avea să urmeze.

Evident că m-am aprins foarte tare (așa cum sunt eu când descopar ceva nou, o pasiune nouă, un hobbie) și dorința mea cea mai mare era dacă se putea să știu deja să dansez, pentru ca efectiv urla invidia în mine când îi vedeam pe temerari cum dansează. Binențeles că acest lucru m-a ambiționat și dintr-un aparent hobbie nou, dansul a devenit un stil de viața: am început să merg foarte des la cursuri, m-am prezentat la majoritatea festivalurilor de dans, la tot ce însemna workshopuri și cred ca numai Browser-ul meu știe câte filmulețe am vazut pe Youtube cu diverse scheme, workshopuri etc. Chiar și asa, totuși simțeam că nu evoluez așa cum aș fi vrut, și am luat o decizie să schimb școala.

eu dans 5

Nu știam unde să merg exact, mi-am făcut o listă, mi-am propus să merg la toate școlile la un curs și acolo unde mă voi încadra cel mai bine acolo voi rămâne.
Și prima la care am ajuns a fost Deka Dance Academy, unde instructor este Dorin Mocanu. M-am dus frumos timid, m-am așezat pe o băncuță și urma să fiu spectator la curs. Eh, Dorin nu a fost de acord, m-a ridicat frumos și m-a pus sa particip. După 1h 30min de salsa, m-am dus frumos în telefon am șters celelalte scoli de pe lista și i-am platit luna ce urma. Astfel pe loc m-am îndrăgostit de seriozitatea cu care Dorin preda, de nivelul la care se preda și de faptul că la el la școala majoritatea nu vin doar să se relaxeze dupa 8 ore de munca ci vin efectiv să invete să danseze, să evolueze și astfel atmosfera este foarte motivantă, toata lumea trage să învețe cât mai bine.

Și ce e cel mai tare este că el, și cu Nico (partenera), sunt foarte atenți la detalii, corectează fiecare cm din schemă și efectiv nu îți permite să înveți greșit.

Nu trec cred că doua luni de când mergeam la curs, perioadă în care am tras foarte tare să mă pun în rând cu ceilalți, și Dorin vine cu o propunere care efectiv m-a dat pe spate, căci nu credeam că merit asta, nici acum nu cred că meritam și că merit, însa el m-a invitat să fac parte din trupa de bachata: era o fata fără partener, iar eu aparent, conform spuselor lui, mă încadram. Trupa trebuia sa se prezinte în perioada ce urma la doua festivalul, unul într-o săptămână si altul peste două săptămâni. Eu trebuia să particip la al doilea ca să am timp să învăt coregrafia.

Mă prezint entuziasmat eu la primul antrenament. După vreo două ore, învățasem cam 30% din coregrafie și ce se gandeste Dorin să mă întrebe, dacă tot mergea totul așa bine?! Dacă nu cumva vreau să particip și la show-ul de peste 5 zile. De menționat: nu mai urcasem niciodata pe scena, eu de fel sunt emotiv, nu le-am avut niciodata cu public speaking-ul și urcat în fața la niște zeci, sute de oameni. Evident ca nu puteam da înapoi, și așa după 4 zile de antrenamente eram pe scenă. Experiența?! Cam dubioasă – un mixt de frică, emoții, adrenalină, chinuit să rămân concentrat să nu ma pierd, coregrafia (prima mea coregrafie ever învățată) încercam să o repet în cap – Asta este, prea târziu să dau înapoi, ce o fi o fi, am urcat și am scos-o cât de cât la capăt (mi-a dat cu virgulă la final – asta este):

 

După acest show, au mai urmat înca două, La Crazy Salsa Fest, de 1 Mai pe scena de la Callatis, unde era să ne zboare de pe scena vântul, și la Galați la Danubian Salsa Fest, unde cred ca ne-a ieșit cel mai bine (eu tot am dat-o în bara la final, dar la Galati am înțeles de ce: îmi tremurau picioarele într-un mare fel de la emotți)

eu dans 2 eu dans 3

După aceste experiențe, cursurile au continuat, festivalurile au tot fost, ne-am tot dansat și ne tot dansăm.
Dar de ce facem/ fac asta?
Cam astea sunt motivele pentru care eu dansez și pentru care iubesc această activitate:

  • dansul în sine îmi provoacă fericire (sau adrenalină creând astfel senzația de bine….și ce bineeee)
  • complexitatea stilurilor de dans mă intrigă maxim: în ciuda faptului că nu mă văd limitat de un anume prag/nivel și că tind către un nivel cat mai sus posibil, știu totuși că nu o să ajung la un prag în care să zic “gata, am facut-o si p-asta – nu mi se mai pare interesant”, cu siguranță o să dansez tot restul vieții.
  • datorită faptului că fiecare dans se creaza pe loc, îmi solicita creativitatea, și fiecare experiență este unică: dacă dansez cu aceeași persoană de 3 ori la rând pe aceeași melodie dansurile vor fi total diverite și astfel…cam greu să te plictisești
  • mi-am făcut mulți, dar mulți prieteni: ok, ok, 2-3-4 prieteni și mulți amici și amice și cunoștințe, dar asta mi se pare genial, și cum cine se aseamană se adună, majoritatea (cu mici excepții) sunt oameni foarte mișto, pasionați, veseli…vii.
  • Muzica: muzica mi se pare foarte frumoasă, fie ca e o salsa ritmată sau o bachata senzuală , muzica e frumoasă – și nu cred că ai putea să dansezi stilurile astea dacă nu îți place și muzica (cam logic , pentru mine cel puțin)
  • e un stil de viață sănătos, faci mișcare, îti faci prieteni, îti ofera o stare de bine – rețeta unei vieți bune, sanatoase

Cred ca mai sunt multe, care poate doar le simt si e greu sa le pun in cuvinte, insa tot ce pot sa spun este ca IUBESC SA DANSEZ. In special Salsa si Bachata :)

Si pe această cale vreau să le mulțumesc celor care m-au împins de la spate, mi-au mai dat câte un șut in fund și neaparat lui Dorin și Nicoletei pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, pentru că îmi împărtășesc cunoștințele lor și pentru că ne fac serile de Marți și Joi mai frumoase.

Si va așteptam pe toți să facem o familie si mai mare :)

eu dans 4eu dans

facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblrmail

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 thoughts on “Iubesc dansul: Povestea mea

  • Loredana H

    Ce pot spune este : felicitari !!!!.Tazzzz cel plin de viata!
    Eu am fost acolo,in PRIMUL rand , la Afro Latin Touch . Nu am avut nici cea mai mica banuiala despre ce este in inima ta sau despre faptul ca erau primii pasi pe scena. Coregrafia a iesit exemplar :)
    Acum ce pot spune este ca de cate ori imi reusesc figurile de dans cu tine simt ca am crescut si imi spun: gata m.am facut si eu mare ! Esti un mic etalon :)
    El passion del baile !

    • bogdan Post author

      Ma bucur Loredana, in caz ca nu ai observat intotdeauna incerc sa trag de tine sa iti depasesti nivelul pentru ca stiu ca vrei si stiu ca poti.
      Intotdeauna o placere 😉

  • Bianca

    Hehe ce amintiri. Îmi aduc aminte cum am ajuns eu în sala de dans în 2013. Iubeam dansul de mică, am încercat diverse stiluri și la sala am ajuns “din greșeală” mai mult :))). Oricum mergeam la fiecare curs, party, practice am fost la SAF tot în 2013 eu fiind începătoare. Mi-a creat o dependență. De fapt, a amplificato la cote maxime. Am făcut pauză un an si ceva din diverse motive, însă vreau să mă întorc înapoi, desi mă apucă panica :))) de ce? Habar nu am de prea mult entuziasm probabil. Însă știu că vreau să cresc și să învăț mereu ceva în ceea ce privește dansul și să mă întorc la scenă, la show la tot ce înseamnă dans :D. Viața e o scenă, du-te și dansează!

    • Bogdan Post author

      Pai…du-te si danseaza :))
      Eu stiu sigur ca nu o sa ma opresc vreodata, chiar daca am perioade aglomerate si mai trag chiulul pe la curs, nu exista saptamana in care sa nu ajung macar 2-3 melodii sa savurez si da visez la lucruri marete privind dansul si nimic nu ma va opri 😉