[REVIEW] Canon PowerShop G7x Mark II

canon_1066c001_powershot_g7_x_mark_1223211

 

Prima interacţiune cu seria G7x de la Canon am avut-o binenţeles cu prima variantă a acestui model, însă a fost una foarte scurtă, în magazin, când aveam de pierdut câteva minute la F64. Atunci am rămas mască de stabilizarea de imagine pe timpul filmării: parcă aparatul era pus pe un steadicam, am tras şi câteva poze pe un card ce îl aveam la mine, însă văzând preţul nu tocmai mic nu am fost atunci interesat să aflu mai multe despre el.

Iată că a aparut varianta a doua, sau cum le place celor de la Canon să le numească – Mark II, iar prietenii dragi din F64 mi-au propus sa il iau câteva zile să mă joc cu el şi să le împartaşesc părerea mea.

Nu o sa ma afund în detalii tehnice foarte mult, cum nici nu o să fac un review ca la carte cu multe teste. Acestea sunt suficiente deja peste tot pe internet, însa o să mă axez pe ce m-a impresionat (şi ce nu m-a impresionat) la acest aparat într-un mod ceva mai subiectiv, ca de la un utilizator de extreme – camera telefonului si DSLR Full-frame.

Totuşi pe scurt, o să trec în revistă câteva schimbări faţă de prima variantă, precum şi lucrurile importante.

Astfel, Canon PowerShot G7x Mark II este un aparat din gama compactă recomandat fotografilor entuziaşti şi profesionişti ce doresc ceva mic şi compact, dar cu performanţe şi mod de utilizare similare cu un DSLR. Are un senzor cu dimensiunea de 1 inch (13.2 x 8.8 mm) şi rezoluţia de 20mpx, un zoom optic de 4.2x echivalent cu 24-100mm, filmare Full-HD 60p şi ecran rabatabil de 3″. Toate acestea sunt identice pe ambele modele – G7x si G7x Mark II.

Şi vine întrebarea, de ce un model nou? Ce oferă în plus?

Principala diferenţă este prezenţa noului procesor de imagine Canon – DIGIC 7. Acesta fiind primul aparat pe care este folosit. Iar prezenţa acestuia oferă câteva schimbări la capitolul performanţă, printre care:

  • calitate mai bună a imaginii mai ales în condiţii slabe de iluminare şi la o valoare ISO ridicată.
  • procesarea fişierelor RAW direct în aparat – primul powershot care permite acest lucru
  • funcţia Picture Style de la gama EOS îşi face apariţia
  • declanşarea în rafală creşte de la 6.6 cps la 8 cps.
  • bateria ţine cu până la 20% mai mult
  • o focalizare mai rapidă şi mai precisă

Alte diferenţe ar mai fi:

  • modul de rabatare a ecranului, dacă prima variantă se putea rabata vertical doar în sus 180 de grade, pe modelul nou se poate orienta şi în jos, tot vertical, 45 de grade, fiind foarte util pentru fotografierea de deasupra capului, peste mulţime de oameni.
  • o priză mai buna datorită gripului de cauciuc de pe faţă
  • prezenţa unui comutator ce schimbă modul inelului de pe obiectiv: sacadat sau lin
  • bateria se poate încărca direct în aparat prin usb chiar daca aparatul vine cu încărcător dedicat

 

Aparatul l-am avut în posesie pe perioada sărbătorilor pascale, unde am fost pe ici şi pe colo în vizite, în saptamana minunată de după Paşte, când a plouat în fiecare zi şi weekendul următor când a fost Festivalul Luminii în Bucureşti. Nu am cautat să fac ceva anume cu el, l-am purtat tot timpul după mine şi am fotografiat ce aş fi fotografiat probabil cu telefonul, sau cu DSLR-ul pentru uz propriu. Practic am încercat să aflu daca ar fi un înlocuitor bun pentru aceste situaţii în scopuri personale, dar fără să mă simt prea limitat. De asemenea am tras câteva cadre şi în timpul unor joburi, cum ar fi Prima Evadare sau Stagiu de Aikido.

Pentru că pentru Adobe Lightroom la acel moment nu exista un update pentru Camera Raw, iar softul de la Canon nu este cel mai prietenos am ales să fotografiez în JPEG (+ raw dar le voi pastra ascunse), şi să nu intervin asupra lor (prea mult – doar ceva compensare de expunere, în limitele jpegului şi doar unde este necesar, crop şi redimensionare pentru articol)

Calitatea Imaginii

Cum spuneam mai sus, Canon PowerShot G7x Mark II are un sezor cu rezoluţia de 20mpx şi cu dimensiuna de 1 inch. Ca şi dimensiune practic se situeaza undeva între cel de 1/1.7″ şi Micro 4/3.
camera-sensor-size-28

Dimensiunea de 1 inch dă posibilitatea utilizării unor pixeli de dimensiuni mari ce pot oferii o calitate bună, lucru care de altfel se şi întâmplă în cazul acestui aparat. Se văd foarte puţine semne de interpolare, oferind o claritate foarte bună chiar la valori ISO ridicate.

Totuşi, personal consider că, această luptă de marketing cu rezoluţii foarte mari, este mult in detrimentul calităţii imaginii. Un senzor de 16mpx, pe un astfel de aparat cu un senzor de 1 inch ar fi oferit o rezoluţie suficient de mare pentru print şi crop dar oferea şi posibilitatea utilizării unor fotodiode şi mai mari, eliminând astfel semnele de interpolare şi binenţeles oferind rezultate şi mai bune în condiţii slabe de iluminare.

Binenţeles, toate aparatele, fie ele compacte, bridge-uri sau dslr-uri, pe timpul zilei, la lumină suficientă toate fac treabă excelentă.

www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com

Culorile sunt foarte vii, însă nu excesiv de saturate mentinând aspectul natural al fotografiilor.

Însă principala curiozitate când vine vorba de calitatea imaginii este despre comportamentul la sensibilitate ridicată. Cât de mare este granulaţia la ISO ridicat?

Dacă primul model stătea foarte bine, procesorul DIGIC 7 ridică şi mai sus ştacheta şi astfel vedem o îmbunătăţire şi la acest capitol. Poate nu se poate compara cu modelele actuale de DSLR-uri, însă cu siguranţa se poate compara cu o generaţie anterioară, seria EOS 700d, sau 60d. Dacă principalul motiv pentru care fugeam de aceste aparate era comportamentul în lumină scăzută, acum acest aspect nu mai este o problema.
www.bogdanzop.comwww.bogdanzop.comwww.bogdanzop.comwww.bogdanzop.comwww.bogdanzop.comwww.bogdanzop.comwww.bogdanzop.comwww.bogdanzop.com

Obiectivul aparatului – claritatea

Aparatul are un obiectiv cu un zoom de 4.2x cu o focală echivalentă de 24-100mm. Şi aici îmi fuge gândul direct la veteranul meu obiectiv 24-105mm f/4 care a fost cu mine în toate excursiile, peste tot unde am călătorit şi care a fost arhisuicient ca şi focala pentru a avea câte puţin din fiecare.

Avantajul acestuia de pe G7x Mark II este luminozitatea, având o diafragmă de f/1.8 la 24mm şi scăzând treptat până la f/2.8 la 100mm. Acest obiectiv împreunat cu comportamentul admirabil la ISO ridicat îl face pe G7x Mark II un prieten foarte bun atunci când totuşi lumina nu este din belsug.

www.bogdanzop.com

De asemenea diafragma deschisă la maxim oferă un câmp de profunzime mic, reuşind astfel să sepărăm frumos subiectul de fundal. Iar dacă fotografiem la 100mm cu diafragma deschisă de f/2.8 obţinem portrete foarte reuşite, cu un bokeh foarte plăcut.

www.bogdanzop.com

La capitolul claritate (sharpness) de asemenea, similar cu primul model, aparatul stă foarte bine, fotografiile fiind sharp inclusiv la diafragma maxim deschisă.

Cu opţiunea macro activată, la 24mm putem să fotografiem de la doar 5 cm, însă personal cred că sunt calculaţi de la centrul obiectivului căci de la marginea acestuia distanţa este mult mai mică, aproximativ 2-3cm. La 100mm, cum era de aşteptat, distanţa este mai mare, de 40cm.

www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com

Stabilizarea de imagine

Stabilizarea de imagine este pur si simplu WOW. Cum spuneam la început, la primul model a fost primul lucru care mi-a ieşit in evidenţa, iar pe Mark II avem aceeaşi stabilizare pe 5 axe. Iar eficienţa maximă am văzut-o la filmare. În acest filmuleţ, filmat pe Calea Victoriei de Festivalul Luminii, aproape că nu se simt paşii mei.

De asemena, l-am luat şi pe al meu patruped la o tura în jurul blocului pe role:

 

Stabilizarea de imagine foarte bună, comportamentul admirabil la orice condiţii de iluminare împreună cu ecranul rabatabil 180 de grade în sus şi 45 de grade în jos, îl fac pe G7x Mark II unul din cele mai apreciate aparate de către vloggeri din întreaga lume.

 

Focalizarea

Procesorul nou DIGIG 7 ajută aparatul să focalizeze foarte repede şi astfel să ajute utilizatorul să surprindă fiecare moment. Se poate focaliza şi cu ajutorul ecranului tactil, selectând punctul unde dorim să focalizăm.

Inclusiv la Prima Evadare şi la stagiul de Aikido nu am simţit că mă dezamăgeşte focalizarea, totuşi au fost şi câteva rateuri binenţeles, însă într-un procent foarte mic.

www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com

 

 

Setari Predefinite

Ca orice aparat compact, vine cu o multitudine de setari prestabilite şi funcţii pentru a face utilizarea uşoară şi pentru cei ce nu au experienta în ale fotografiei. Acestea ar fi:

Self Portrait, Portrait, Panning, Star Portrait, Star Nightscape, Star Trails, Star Time-Lapse Movie, Handheld Night Scene, High Dynamic Range, Fish-eye Effect, Art Bold Effect, Water Painting Effect, Miniature Effect, Toy Camera Effect, Background Defocus, Soft Focus, Grainy B/W, Underwater, Fireworks, Standard Movie, Short Clip, Manual Movie, Time-Lapse Movie, iFrame Movie

Câteva dintre acestea exemplificate aleatoriu:

www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com

 

Modul Hybrid Auto

Personal am fost foarte intrigat de modul Hybrid Auto care în momentul în care focalizezi pentru a fotografia începe şi înregistrează şi un filmuleţ scurt, un fel de making of. Şi fiecare astfel de filmuleţ este montat în aparat şi la sfârşitul zilei poţi avea o retrospectivă video a fotografiilor făcute.

Este cred setarea care mi-a plăcut cel mai mult la acest aparat, însă cred ca ar mai trebui lucrat puţin la ea, deoarece am simţit câteva minusuri:

  • poţi fotografia doar JPEG
  • nu poţi alege tu cadrele ce pot fi incluse în filmuleţ; ar fi fost foarte de ajutor posibilitatea de procesare în aparat, pentru a se elimina secvenţele nedorite

 

Cu toate acestea este un mod foarte interesant şi merită exploatat pe viitor.

 

Video

Chiar daca aparatul a fost lansat în 2016, când tendinţele sunt către 4k, G7x Mark II oferă în continuare o filmare Full-HD în 60cps. Totuşi fiind un aparat de vacanţa, nu pentru utilizări profesionale, rezoluţia full-hd este arhi-suficientă chiar pentru aceste vremuri. Sunt încă puţine monitoare şi televizoare 4k în casele oamenilor.

Sunetul este decent, cu ceva probleme la vânt. Nu se poate adapta un microfon extern.

Focalizarea în timpul filmării este foarte buna, foarte rar am observat că vânează şi nu rămâne pe subiect. De asemenea prin atingerea ecranului se poate fixa pe un anume subiect în mişcare şi să îl urmărească.

 

Time-lapse

O altă functţe foarte utilă ce mi-a ieşit în evidenţă este funcţia de time-lapse direct din cameră. Putem seta la ce interval să facă fotografia şi pentru cât timp, iar la final rezultă un filmuleţ.

 

 

Conectivitate WI-FI şi NFC

Binenţeles, conform tendinţelor din 2016 şi datorită “nevoii” de a urca în reţelele de socializare instant fotografiile, aparatul Canon G7x Mark II poate transfera instant fotografiile în telefon sau tableta fie prin WI-FI , fie prin NFC.

De asemenea aparatul poate fi controlat de la disţantă prin WI-FI cu ajutorul aplicaţiei de pe telefon “Camera Connect”.

 

Ecranul LCD

Aparatul vine dotat cu un ecran LCD de 3 inch cu touch screen rabatabil pe axa verticală 45 de grade în jos şi 180 de grade în sus, devenind astfel un bun prieten al selfie-urilor.

www.bogdanzop.comwww.bogdanzop.com

Autonomia acumulatorului

Aparatul utilizează un acumulator tip NB-13L, 3.6 VDC, 1250 mAh, acelaşi de pe primul model G7x, însă datorită procesorului nou DIGIC 7 autonomia este cu 20% mai mare.

Personal nu am rămas în nici o zi de utilizare fără acumulator, însă este recomandat pentru utilizări mai intense, mai ales în călătorii să aveţi un acumulator de rezervă la dumneavoastră.
Aparatul vine cu încărcător separat, astfel puteti utiliza aparatul atunci când acumulatorul de rezerva este la încărcat. De asemenea acumulatorul se poate încarca si direct în aparat prin USB, putând încărca în acelaşi timp doi acumulatori, economisând timp astfel.

 

Concluzie

Canon PowerShot G7x Mark II este cu siguranţă un vârf de gama ce poate fi o alegere foarte bună pentru orice fel de utilizator, fie amator cu pretenţii sau fotograf profesionist. Probabil dacă deţineţi deja G7x, prima variantă, nu merită să faceţi upgrade la aceasta, însă cu siguranţă diferenţa de preţ dintre ele este justificată cu multe plusuri pentru G7x Mark II pentru cei ce vor să aleagă dintre cele două.

Plusuri:

  • calitate foarte bună a imaginii in orice conditii de iluminare
  • ecran tactil rabatabil 180 de grade, ideal pentru vloggeri
  • stabilizare de imagine foarte bună
  • focalizare rapidă şi precisă
  • primul aparat cu noul procesor de imagine DIGIC 7
  • conectivitate WI-FI şi NFC
  • modul Hybrid Auto ce oferă o retrospectivă a zilei
  • fisiere RAW pentru o procesare în amănunt ale fotografiilor
  • time-lapse direct in aparat

Minusuri:

  • lipsă video 4k
  • lipsă fotografiere RAW în modul Hybrid Auto
  • lipsă conector microfon

 

Alte fotografii:

www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com www.bogdanzop.com

facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblrmail

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *